Pagina's

woensdag 20 mei 2009

Un nou adapost de animale la Tomesti



Dupa nenumarate promisiuni despre construirea unui crematoriu ecologic , primăria Iaşi a anunţat organizarea unei licitaţii de execuţie a noului adăpost pentru animale care va fi construit la Tomeşti.

Valoarea estimativă a contractului este de 4,6 milioane de lei, fără TVA, iar lucrările ar trebui finalizate în doi ani de la data semnării contractului. „Fondurile vor fi alocate de la bugetul local. Criteriile de evaluare a ofertelor vizează în proporţie de 60% preţul cel mai avantajos, 15% va conta garanţia lucrării, iar 25% termenul de execuţie”, a spus Andrei Trofor, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi.

Investiţia vizează execuţia unui adăpost pentru animale mari, iar un altul destinat câinilor şi pisicilor. La Tomeşti va fi amenajat şi un crematoriu ecologic, dar şi un centru medical şi administrativ.
Ofertele firmelor interesate de contract vor fi deschise pe 11 iunie, de la ora 13.00.

Oare la prostituate si boschetari nu ar trebui sa le construiasca un centru tot la Tomesti?!
Bine ca locuitorii de aici tre sa scoata din buzunar pentru transport cel putin 140 ron pe luna (pentru 1 abonament Unistil pana in Podu ros si altul..RATP pe alt traseu).

De problema aceasta e interesat cineva???