ALCOOLISMUL –
EXISTĂ TOTUŞI SPERANŢĂ !
Partea I
Petre Stanoievici:
În familia mea, unde nu era zi lăsată de bunul Dumnezeu să nu beau cel puţin „o jumătate” şi să nu fumez câte două pachete de ţigări, nu exista săptămână să nu fie două-trei scandaluri, Dumnezeu a făcut un colţ de rai.
Aş minţi să spun că în familia mea n-au mai fost discuţii. Ba poate uneori chiar şi câte-o ceartă, un ton ridicat la soţie. Dar nici pe departe nu se poate compara viaţa pe care o duc din acea seară de 9 martie cu viaţa pe care am dus-o până atunci.
Pe lângă faptul că mi-am pierdut prima căsnicie, şi a doua era să se ducă de râpă.
Mi-am făcut analizele şi doctorul mi-a spus că în doi ani, cel mult, ajung în mormânt dacă nu nu mă las de alcool - dau în ciroză. Aveam timolul 9.
Dar nici măcar frica de moarte sau frica de faptul că a doua soţie mă va părăsi nu m-a determinat să mă las de alcool. Însă a venit o zi binecuvântată de Dumnezeu, când L-am acceptat pe Isus Cristos în viaţa mea ca Domn şi Stăpân al meu.
Reporter:
Stimaţi cititori, unul dintre cele mai răspândite droguri medii, pe plan mondial, este alcoolul.
Ce este alcoolismul? Care sunt efectele alcoolismului şi care ar fi câteva remedii ale alcoolismului? La toate aceste întrebări încercăm să răspundem în documentarul de faţă.
Pentru început Dr.Radu Vraşti, medic psihiatru, fost reprezentant al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în România.
Dr. Radu Vraşti, medic psihiatru:
Alcoolismul este un termen generic, nu este un termen ştiinţific. El a fost introdus în secolul al XIX-lea de un medic suedez, care a strâns în acest concept toate aspectele medicale şi psihologice şi chiar aspectele sociale legate de consumul abuziv de alcool.
Reporter:
Cum se manifestă dependenţa fizică şi psihică de alcool?
Dr. Radu Vraşti, medic psihiatru:
Dependenţa psihică este evidentă la alcoolic prin faptul că are o dorinţă sau un nesaţ, o „râvnă” pentru alcool. Ştiinţific se foloseşte un cuvânt englezesc, care este aproape intraductibil şi care înseamnă această dorinţă şi nesaţ de a bea.
Alcoolicul se trezeşte dimineaţa cu o dorinţă şi o poftă teribilă. El caută alcoolul pentru că îi plac efectele. Dependenţa fizică este legată de anumite simptome sau anumite semne pe care le descoperă omul treptat-treptat.
Primul lucru ar fi o falsă eficienţă la muncă. De exemplu, să zicem că-i muncitor şi după ce bea puţin el se simte mai bine, are o coordonare a mâinilor mai bună, vede mai bine, are o precizie mai bună la locul de muncă. Şi culmea - unii sunt chiar şoferi.
După aceea se ajunge treptat-treptat la simptome mai neplăcute: transpiraţiile, tremurăturile, mai ales tremurături ale extremităţilor, deci ale mâinilor şi a vârfului limbii. Apoi apare o fizionomie aparte, pe care o ştie toată lumea: pomeţii roşcaţi-vineţii, ochii injectaţi.
Elena Iacoban:
Eu vreau să mărturisesc că viaţa mea de dinainte de a-L cunoaşte pe Domnul Isus Cristos a fost un calvar, a fost un chin, a fost pur şi simplu o mizerie.
Pacient 1 - Spitalul de psihiatrie:
Am băut foarte mult. Am ajuns până la un kilogram şi jumătate de votcă pe zi. Dimineaţa la ora 6 mă trezeam şi luam o jumătate. Până la ora 8 sticla era deja goală. Pe la prânz încă o jumătate şi seara la televizor încă o jumătate. Asta înseamnă un kilogram şi jumătate de alcool pe zi, dar tărie, nu glumă...!
Am început aşa treptat, nu deodată, până am ajuns la situaţia în care simţeam nevoia să beau. Deşi beam cu scârbă, simţeam însă că trebuia să bag în mine alcool.
Îmi venea rău când luam prima gură, dar apoi venea senzaţia aceea că n-am limită. Adică, dacă mi se dădea un pahar de bere, atunci mi se deschidea aşa o poftă, parcă mă râcâia undeva, şi până nu beam încă vreo 6-7-10-15 beri sau un kilogram de votcă nu era bine.
Petre Stanoievici:
Am consumat în vreo două ore şi jumătate un kilogram şi o sută de grame de ţuică fiartă.
Pacient 2 - Spitalul de psihiatrie:
Am ajuns la un kilogram şi jumătate de băutură, de dimineaţa până seara. Şi alcool la 33 de grade, nu joacă.
Membru Asociaţia Alcoolicilor Anonimi - AAA:
Acum mă îngrozesc. Atunci mi se părea insuficient, dar ajunsesem să consum un litru de alcool de 96 de grade, pe care-l diluam cu apă şi până seara nu rămânea un strop.
Pacient 2 - Spitalul de psihiatrie:
Am început cu votcă, cu rom de la 50 de grame, apoi o sută, mai târziu cu două sute, mai târziu cu trei sute, mai târziu cu o jumătate, mai târziu cu kilu’...
Reporter:
Doamnă Elena Iacoban, relataţi-ne o întâmplare interesantă din perioada când alcoolul era stăpânul vieţii dumneavoastră.
Elena Iacoban:
Numai un om care nu a avut minte a putut să facă aşa ceva, ce am făcut eu. Când stau şi îmi amintesc acum, cum am putut fi, îmi este destul de greu.
Odată soţul meu era internat în spital şi i-a spus copilului, deşi Răducu avea doar vreo 5-6 ani atunci, să aibă grijă de mine să nu mai beau şi să nu mă lase să plec niciunde.
Răducu, deşi era aşa micuţ, cred totuşi că avea mai multă minte ca mine, şi a încercat copilul să mă urmărească pas cu pas, ca nu cumva să scap, să ies.
Atunci, ca să-l păcălesc, i-am spus că am poftă să mănânc dulciuri şi l-am trimis să cumpere nişte biscuiţi. S-a dus copilul să cumpere biscuiţi. Uşa a încuiat-o, dar se putea ieşi pe geam. Pur şi simplu am sărit pe geam şi am plecat.
Vecina unde am mers a avut un chef cu o seară înainte şi mi-am zis: „Poate că o să mă servească şi pe mine cu ceva ce i-a mai rămas”. Şi într-adevăr m-a servit, ca om, dar mie nu mi-a trebuit prea mult. Eram ameţită încă de cu seară şi după ce am mai băut la ea câteva pahare, am ajuns iarăşi, la loc, într-o stare urâtă de beţie.
Am rugat-o să mă lase să dorm puţin la ea. Ea m-a lăsat înăuntru şi a mers pe la mine pe acasă, l-a văzut pe Răducu plângând, s-a întors şi mi-a zis: „Ileana, du-te acasă că Răducu tău plânge”.
M-am întors acasă. Ea a fost drăguţă şi a venit cu mine şi m-a condus până acasă. Când am ajuns la poartă, Răducu mă aştepta la poartă, dar când a văzut în ce hal eram, copilul s-a întors cu spatele şi a început să plângă. Încercam eu să-l mint că nu-i adevărat, dar degeaba, pentru că el deja mă cunoştea când eram beată şi când eram trează.
Deci şi pentru el a fost un chin. Se gândea şi cum arătam eu când mergeam pe stradă beată şi mă vedea lumea şi mă cunoştea şi-l cunoştea şi pe el sau mă vedeau colegi de-ai lui de la şcoală.
De asemenea, se gândea şi la ce urmează când mă vede soţul meu şi iarăşi scandal şi iarăşi ceartă şi iarăşi...
Reporter:
Radu, cum te înţelegi acum cu mama ta?
Radu:
Faţă de cum mă înţelegeam înainte cu ea, când era pe calea băuturii, pot să spun că acum mă înţeleg minunat.
Reporter:
Ai putea să consumi alcool dacă ţi-ar oferi cineva?
Radu:
Nu-mi trebuie! Nici să curgă pe stradă şi nu-mi trebuie băutură, pentru că ştiu cât a suferit mama mea din cauza băuturii şi câţi bani au fost cheltuiţi aiurea pe băutură, şi alte şi alte probleme...
Reporter:
Îţi aminteşti vreun moment în care te-ai certat cu mama ta sau ai fost foarte supărat pentru că ea era beată şi consuma băutură?
Radu:
Mi-aduc aminte foarte bine de un anumit moment. Eram la sat la bunici. Plecasem împreună cu ea pentru că ei îi era frică de tatăl meu. Băuse şi îi era frică să nu ia bătaie. Am mers la sat la bunică-mea.
Acolo, tot aşa, bea, îi cerea bunicii mele bani pentru băutură - banii din pensia bunicii. Mergea în sat şi bea. Pe mine bunica mă trimitea după ea: „Du-te după ea să o aduci acasă!”. Eu, cum eram mic, trebuia să mai chem un băiat cu mine, ca să o car pe mama. Îmi era ruşine să o iau de acolo, de la birt.
Câteodată, îmi aduc aminte, Dumnezeu să mă ierte, am şi dat în ea.
Reporter:
Am ieşit pe stradă, să întrebăm trecătorii ce părere au despre alcoolism.
Persoana 1 - pe stradă:
Face bine. La fraieri! Când oamenii nu se controlează, nu le face bine.
Persoana 2 - pe stradă:
Alcoolul distruge vieţile oamenilor, inclusiv vieţile copiilor în familie.
Reporter:
Aveţi în familie persoane care sunt alcoolici?
Persoana 2 - pe stradă:
Da, am pe cineva în familie. Şi a fost un dezastru. A fost şi este încă, pot spune, un dezastru.
Reporter:
Din ce cauză a fost un dezastru? Ce s-a întâmplat?
Persoana 2 - pe stradă:
Din cauza alcoolului a neglijat multe. Trăind doar pentru a mânca, a dormi, a bea şi a se trezi din nou să bea, să mănânce, şi iar să doarmă, neglijând copiii şi responsabilităţile din familie, s-a ajuns la un dezastru.
Persoana 3 - pe stradă:
M-aţi luat aşa pe nepregătite. Nu pot să formulez un răspuns.
Persoana 4 - pe stradă:
Cred că e o boală.
Persoana 5 - pe stradă:
Am o părere proastă. Mai luăm şi noi câte o bere, ca tot omu’. Dar nu...
Persoana 6 - pe stradă:
Cred că este profund dăunător.
Persoana 7 - pe stradă:
Nu ar trebui să existe alcool pe lumea asta.
Persoana 8 - pe stradă:
Este dezastru cu alcoolismul. Distruge şi sănătatea! Este ceva care n-ar trebui să existe.
Persoana 9 - pe stradă:
Despre alcoolism am o părere foarte proastă. De la alcoolism vine violul, crima, hoţia, banditismul şi toate escrocheriile vin de la alcool. Asta v-o spun.
Despărţire în familie, batjocură de copii, de tot şi toate. Despre alcoolism am ultimele cuvinte: cele mai proaste lucruri vin de la alcoolism. Ăsta-i adevărul.
Reporter:
Cunoaşteţi persoane care sunt alcoolice?
Persoana 9 - pe stradă:
Sunt destule, vai de capul meu, că la fiecare 5 metri îs toţi alcoolici, toţi boschetari şi toţi criminali. Vă spun, de la alcool îs toţi, toţi.
Că-n loc să facă un magazin sau să facă un spital, ei fac birturi pentru alcoolici şi pentru bandiţi. Şi acolo se adună. Începând de la cea mai mare prostie până la ultima, acolo se adună, în birturi.
Reporter:
La penitenciar am căutat să aflăm legătura între infracţiuni şi consumul de alcool.
Directorul Penitenciarului Timişoara, Ioan Băla:
Cei care consumă alcool în mod sporadic şi săvârşesc infracţiuni, fără a fi etilici (alcoolici), reprezintă un procentaj de aproape până la 90% din numărul celor aflaţi în închisoare.
Una dintre cauzele care generează fenomenul infracţional, unanim recunoscute şi regăsite în documentele din dosarele penale ale infractorilor care sunt privaţi de libertate, este consumul de alcool.
De la banalele furturi, dacă un furt poate fi numit un act banal, şi până la infracţiuni săvârşite cu violenţă, cu un grad de sadism şi de agresivitate extraordinar, regăsit în geneza infracţiunilor de omor deosebit de grav, sunt legate de consumul de alcool.
Una dintre cele mai răscolitoare situaţii este cea a unui deţinut multirecidivist, cunoscut ca având un comportament agresiv şi violent.
Sub imperiul băuturilor alcoolice în exces, acesta a ucis-o cu sânge rece pe concubina lui. Era într-o stare de ebrietate atât de avansată, şi el şi victima, încât după ce a omorât-o, acesta a dormit efectiv pe cadavrul concubinei lui.
În ziua următoare a transportat-o de la etajul III, unde locuia, până la parter, trasă de picioare, cu capul căzând pe scările blocului în care locuia, situaţie la care au asistat şi vecinii acestuia.
În prezent este condamnat pentru lovituri cauzatoare de moarte şi mai multe infracţiuni de tâlhărie.
Deţinut 1 - în Penitenciar:
Ăsta, L.A. îi cel mai periculos.
Deţinut L.A. - în Penitenciar:
Păi io, ce-am făcut tată, io? Io îs cel mai cuminte din puşcărie.
Reporter:
Care este poziţia Bibliei, care este poziţia lui Dumnezeu în ceea ce priveşte alcoolismul?
Pastor Daniel Cocar, Biserica Baptistă:
Vreau să amintesc pentru început un verset din cartea Proverbe, capitolul 23, versetul 20:
„NU FI PRINTRE CEI CE BEAU VIN”.
Aceasta este poziţia lui Dumnezeu, a Cuvântului lui Dumnezeu.
Apoi, în versetele 29, 30 şi 31, Biblia spune aşa:
„Ale cui sunt vaietele?
Ale cui sunt oftările?
Ale cui sunt neînţelegerile?
Ale cui sunt plângerile?
Ale cui sunt rănile fără pricină?
Ai cui sunt ochii roşii?”.
Răspuns:
„Ale celor ce întârzie la vin
şi se duc să golească paharul cu vin amestecat.
Nu te uita la vin
când curge roşu
şi face mărgăritare în pahar;
el alunecă uşor,
dar, pe urmă, ca un şarpe muşcă
şi înţeapă ca un basilisc”.
Beţia distruge nu numai trupul, nu numai familia, ci beţia distruge sufletul şi distruge relaţia cu Dumnezeu. Şi cred că alcoolismul este un păcat.
Deşi oamenii încearcă să excludă din vocabularul uman cuvântul „păcat” şi să-l înlocuiască cu altele, cum ar fi „vicii”, de exemplu, ei nu vor reuşi niciodată lucrul acesta - păcatul rămâne păcat.
Deci nici un beţiv nu va ajunge în Împărăţia lui Dumnezeu dacă nu se lasă de păcat.
Reporter:
Care sunt valorile pe care Dumnezeu le consideră a fi importante?
Preot Marius Ioana, Biserica Ortodoxă:
Alcoolismul este o patimă, este un păcat pentru că face ca viaţa noastră să se dubleze. Alcoolicul trăieşte o viaţă dublă.
Îţi creează o viaţă imaginară aici pe pământ, iar după câteva ore poate să te readucă la realitatea crudă pe care o trăieşti şi cel mult poate să-ţi ofere un confort oarecare pentru puţinul timp pe care-l petreci în stare de ebrietate.
Viaţa unui om care a căzut în această patimă a alcoolului este tragică nu numai pentru societate, nu numai pentru familie, dar şi pentru sine este un dezastru personal.
Este tragic ca, din clipă în clipă, din zi în zi, periodic, să te dedublezi. Este o dramă sufletească această dedublare, această recurgere la drogul acesta care este alcoolul.
Şi războiul nostru este un război nevăzut, cu duhurile acestei lumi, care, de fiecare dată, parcă-ţi şoptesc la ureche:
„Mai încearcă o dată.
Lasă, a trecut clipa aceasta,
hai să mai fii o dată fericit!
Mai încearcă!
Uite, îţi dau toată lumea!
Toată lumea aceasta este a ta!”.
În momentul în care eşti în stare de ebrietate, ai impresia că toată lumea aceasta este a ta.
Este exact ceea ce spunea diavolul când L-a suit pe Mântuitor pe aripa Templului: „Dacă Tu Te vei închina înaintea mea, [...] Îţi voi da toată” lumea.
Cam aşa se întâmplă cu cei care cad robiţi de patimi. În momentul în care au căzut, de acolo, de jos, li se pare că lumea este a lor. Este a lor, dar este o lume pierdută pentru ei. Este o lume pierdută...
Reporter:
Renunţarea la alcool datorită schimbării modului de gândire, cu ajutorul lui Dumnezeu, se face dintr-o dată şi fără urmări nefaste.
Dar renunţarea la alcool pe baza propriilor eforturi şi cu ajutorul medicamentelor este o experienţă dificilă.
Sevrajul care se instalează în primele zile poate dura săptămâni sau luni şi există pericolul recăderii.
Dr.2, medic psihiatru:
Pot apărea crize de mânie şi de furie. Pacientul poate fi foarte agitat. În funcţie de personalitatea lui, se poate manifesta agresiv faţă de alţii sau faţă de sine. Este un pacient foarte greu de stăpânit, un pacient violent, care îşi pune în pericol viaţa lui şi viaţa celor din jur, în funcţie de personalitate.
Sunt şi cazuri în care pacientul devine foarte deprimat şi sevrajul se manifestă doar prin tulburările sale somatice, prin alterarea stării generale, deshidratare, lipsa poftei de mâncare şi o serie de simptome somatice care arată că organismul său încearcă să se adapteze, să funcţioneze, să-şi regăsească echilibrul sau homeostazia în situaţia întreruperii bruşte de alcool.
Pacient 2 - Spitalul de psihiatrie:
Vedeam diferite gongi, cu toate că eram cu ochii deschişi, treaz. Nu eram băut, ci eram cu ochii treji, deschişi, treaz complet. Numa’ gongi, diferite insecte, numa’ voci, strigăte, înjurături la adresa mea, că mă omoară, voci cunoscute, prietenii pe care-i cunoşteam eu. Dar nu era nimeni, în fond.
Aveam o senzaţie cumplită de mâncărime. Mă băgam în cada de baie, sub apă, dar eram conştient. Gongile se urcau pe mine şi eu mă băgam în apă ca să nu se pună pe mine. Totuşi, chiar şi pe sub apă se puneau pe mine. Şi numa’ gongi. Dar totul era doar în imaginaţia mea.
Deschideam robinetul de la chiuvetă ca să mă spăl, şi începea muzica să cânte. „Mă, da’ ce sunt prost sunt”, îmi ziceam. „Cum vine muzica din robinet?” Închideam robinetul, nu mai era muzică, iar deschideam robinetul, iar începea muzică: populară, uşoară. Şi iarăşi mă întrebam: „Da’ de unde? Cum aşa?”. Totul era doar în imaginaţia mea.
Am plecat la lucru, la fabrică, de la trei noaptea. Şi în Timişoara parcă era un urlet groaznic. Mi se părea că era muzică pe toate străzile, da-n fond nu era nimic.
Cum am ajuns la fabrica unde lucram, m-am dus în vestiar. Aveam o bancă lungă şi m-am trântit acolo pe ea. Am început să aud voci la geamuri: „Gata, hai să-l omorâm, ăsta-i al nostru acu’! Îl prindem. Îl batem! Îl omorâm!”.
Am auzit că parcă se suiau pe baracă, pe acoperiş. Aveam un topor de tăiat lemne lângă mine şi m-am apucat să dau în geamuri, să sparg geamurile. Şi alte şi alte chestii din astea. Toate din cauza alcoolului, bineînţeles.
Reporter:
Stimaţi cititori, este adevărat că nu toată lumea ajunge la o stare patologică în urma consumului de alcool.
Există şi persoane care consumă alcool într-un mod echilibrat, care ştiu să-şi păstreze raţiunea, DAR ATENŢIE: „Pentru noi un pahar este prea mult,
dar, după aceea,
următoarele o sută sau o mie sunt prea puţine
ca să ne mai astâmpere setea!” spunea cineva.
Uneori ACEST PRIM PAHAR, CARE ÎNSEAMNĂ PREA MULT, se ia cu acordul părinţilor sau fără acordul lor, cu prietenii sau la diferite ocazii.
Membru AAA:
Începuturile băutului meu, ca să zic aşa, se leagă de anii de liceu. Eram într-o clasă cu multe fete, destul de puţini băieţi, iar eu eram destul de timid şi nu mă ştiam purta cu fetele. De asta simţeam nevoia să prind curaj.
Am avut un cerc de prieteni cu care mă întâlneam destul de des la chefuri. Culmea este că părinţii prietenilor şi prietenelor mele ne lăsau singuri în apartament şi ne puneau la dispoziţie cantităţi destul de serioase de băutură.
Băutura fiind la îndemână, simţind nevoia să trec acel prag de timiditate, am început să beau un pahar, două, trei. Mi-a plăcut gustul. Am început să văd cum e şi băutura asta şi cealaltă şi aşa mai departe.
Şi aşa, astăzi am început cu un păhărel, a doua zi am mai băut un păhărel. Păi, zic: „Dacă merge un păhărel, mai merge încă unul, că ce-i un păhărel?”.
Dar nu era nici o problemă. Când se întâmpla să mă îmbăt, a doua zi îmi era rău. Mă scuzaţi, se întâmpla să vărs, să vomit, că acestea sunt efectele beţiei. Şi nu mă mai gândeam la băutură săptămâni sau luni de zile.
Dar crescând treptat-treptat şi cantitatea de băutură, a venit un moment când simţeam deja nevoia să beau zilnic. Este un prag insesizabil. Nu pot să spun nici acum când am trecut acel prag invizibil - de la un băutor normal, chiar un băutor abuziv, să zicem - la faptul că am ajuns dependent de băutură.
Reporter:
Stimaţi cititori, ştiţi care este rata consumului excesiv de alcool între tinerii de liceu şi de şcoală generală, cei care vor fi adulţii de mâine?
La liceu, peste 70% dintre băieţi şi
aproape 40% dintre fete au trăit cel puţin o
dată experienţa de a fi beat.
La şcoala generală aproape 60% dintre băieţi şi
30% dintre fete
au trăit cel puţin o dată această experienţă.
Consumatori ocazionali de alcool:
aproape 90% dintre băieţii şi fetele de liceu
şi 80% dintre băieţii şi fetele de şcoală generală.
Consumatori frecvenţi:
peste 80% între băieţii de liceu şi
60% între fetele de liceu.
Privind lucrurile din această perspectivă, situaţia este deja gravă.
***
Alcoolismul poate să producă plăcere, în prima fază. Dar există şi un altfel de efect, şi anume sinuciderea.
Membru AAA:
Am gustat un păhărel de băutură. Cu atât am început!
Însă ajunsesem să fiu atât de degradat, atât de disperat pentru că nu mai puteam nicidecum să încetez băutul, nu mai puteam să mă las de băutură sub nicio formă, încât am zis: „Eu altă soluţie nu mai am. Dacă nici prin programul Alcoolicilor Anonimi n-am reuşit să încetez băutul, înseamnă că pentru mine nu mai există nici o soluţie”.
Şi m-am hotărât să-mi pun capăt zilelor. Am cochetat câteva săptămâni cu fel şi fel de metode: ce şi cum. Am încercat să-mi bag degetele şi în priză, dar mi le-am retras repede când am simţit curentul.
Atunci am luat nişte somnifere şi calmante. Am luat o sticlă de votcă şi le-am înghiţit cu jumătate din votcă. Am scris o scrisoare de adio şi m-am culcat.
După 12 ore m-a găsit soţia într-o comă profundă. Se pare că Dumnezeu a avut alte planuri cu mine, pentru că mai exist. Acum trăiesc o viaţă nouă.
Elena Iacoban:
A încercat diavolul să-mi ia mintea în aşa fel încât să-mi iau zilele. Până acolo am ajuns. Mă gândeam: „O, cât durează? Şi şi-aşa acum n-o să mă mai ierte soţul meu”. Sau mă gândeam: „Cât durează să mă arunc în faţa unui tren sau să-mi leg o funie la gât?”. Să ştiţi că diavolul este foarte obraznic şi foarte şmecher.
Reporter:
Un alt efect al alcoolului poate să fie violenţa.
Petre Stanoievici:
Mă certam cu soţia; găseam întotdeauna motive, pentru că eram cu „capul plin”. Îi spuneam: „De ce-ai fost aşa drăguţă, aşa amabilă, cu cutare sau cutare?”. Şi atunci recurgeam la... eram agresiv... o băteam, ce mai.
Dacă era prea sobră, după ce plecau prietenii mei de pahar, îi spuneam: „De ce ai fost aşa de ‘acritură’?” - aveam expresia asta a mea.
Dacă era prea amabilă, nu era bine, dacă era prea serioasă, nu era bine şi nu ieşea cu mine la capăt în nici un fel. Era scandal de fiecare dată.
Biata femeie, cred că ea a gustat iadul aici, pe pământ.
Pacient 3 - Spitalul de psihiatrie:
Am ajuns să fac şi o hepatită, aproape o ciroză, că m-au şi pensionat la 36 de ani.
Pacient 2 - Spitalul de psihiatrie:
Alţii, dacă mai vor să continue şi ei cu băutul, atunci o să aibă şi ei probleme ca mine. Şi dacă nu se opresc, le spun ce mi-a spus şi mie doamna doctor: „Dacă nu te opreşti să mai bei, o să ajungi acolo... la 2 metri sub pământ”.
Petre Stanoievici:
Prietenul meu îmi spunea: „Petre, prima căsnicie ţi s-a spulberat, s-a dus de râpă. A doua am înţeles că ţi se clatină. Opreşte-te, Petre! O să mergi în iad!”.
Eu spuneam: „Nu ştie nimeni dacă există rai sau iad. Nu s-a întors încă nimeni de acolo. Moare omul şi-l mănâncă viermii”.
El a continuat: „Ar fi grozav dacă s-ar întâmpla aşa. Dar Biblia spune, Petre, că după moarte urmează judecata. Şi omul este chemat în faţa lui Dumnezeu să dea socoteală pentru tot binele şi tot răul pe care l-a făcut cât trăia în trup”.
Florin Ianovici
